marți, ianuarie 14, 2014

Ce știi, este că nu știi mai nimic? Dar vrei să ai succes!

       Poate sună un pic deplasată întrebarea mea retorică și scopul ei nu este de a jigni sau de a generaliza, cât de a face o sumară observație a unei realități pe care am constatat-o acum ceva timp.

     Gândindu-mă la anii petrecuți în sistemul nostru de învățământ nu pot să îmi amintesc mai clar decât două fenomenale remarci ale unor profesori atât de liceu cât și de facultate:
1. "Uitarea este un fenomen natural de protecție al minții"și cam pe aici se pierde ce am reținut eu din lecția de psihologie de prin liceu.
2. "Nu tot ceea ce înveți în facultate te va ajuta în carieră, ci doar poate 10%. Din păcate, nu știi care 10%. "   

Pornind de la acestea, concluzia este că invariabil uităm și că ceea ce am învățat la un moment dat fie devine "obsolete" fie nu are valoare practică. Aici fac referire la lungile pagini de curs de analiză matematică, spații Hilbert sau eu știu ce ecuații scrise de Schrodinger sau Planck, cu care ne-am încărcat memoria la momentul de criză pentru a obține mult râvnitul 5. Dar întreb acum, câți din noi au înțeles latura practică a acestor teorii, au pătruns cu adevărat sensul acestora și, excepție făcând cei puțini ce activează în sistemul universitar sau de cercetare,câți din noi le utilizează în slujba lor de zi cu zi?
       Deseori avem probleme esențiale în a înțelege aplicații simple ce implică un sinus și un arcsinus, o adunare sau un radical de ordinul n>2, și ....mă întreb sincer, ce ne dă valoarea noastră ca profesioniști în domeniul în care activăm? Experiența, creativitatea, capacitatea de a acționa sau cunoștințele cu care ne fălim uneori datorită unui carton atârnat în birou?
      Viața este un proces continuu de învățare, nici cum și nici unde nu vei cunoaște toate detaliile unui proces sau tehnologii, deseori tehnologia pe care o înveți tinzând să se schimbe în timp ce tu te strădui să o înveți. Atunci, ce face diferența dintre succes și eșec, dintre cei foarte bine plătiți și cei ce execută sarcini trasate? Se pare că ... atitudinea, sprijinită de experiență nu atât tehnică cât o expertiză în coordonarea și motivarea oamenilor ce știu și pot să execute sarcini. Un profund simț pentru oameni și nevoile acestora, tehnici subtile de motivare și  utilizarea coerentă a tuturor resurselor, puțin noroc și un "gut feeling" fac deseori mult mai mult decât masteratele și doctoratele locale.
      Urmărind cariera mai multor modele de interes propriu, și flexibilitatea acestora de la un domeniu industrial la altul, tind să cred tot mai mult că, în era în care informația este disponibilă pretutindeni , succesul nu este definit de ceea ce știi ci de noi concepte ce structurează și conduc mediul actual de bussines. Concepte ce țin mai degrabă de inteligența emoțională și șarmul personal decât de expertiza tehnică, fără a exclude totuși și importanța acesteia, dar care, de la un nivel ierarhic în sus, slăbesc în importanța activităților zilnice. Ca să facem o comparație trivială: pe Șeful de fermă nu îl mai interesează demult tehnica lui Ion de a da cu sapa în porumb, dar este important pentru el ca Ion să fie mulțumit de modul în care sapă pentru ca acesta să nu renunțe la acest obicei.:P

       Revenind la factori de succes, în prin plan intră acțiunea, mai exact curajul de a acționa și atitudinea fermă față de o decizie luată. Lipsa de a acționa, indecizia în fața unei situații ivite sau întârzierea unei acțiuni din teama de consecințe, pierderea slujbei sau a altor repercursiuni, este deseori unul din elementele ce ne țin în spate. Capacitatea unor manageri de a da avânt oamenilor din subordine, de a îi încuraja, susține și ghida atât a bine cât și la rău crează oameni de succes în cele mai multe cazuri și este, în general, o caracteristică a oamenilor de succes.
          Asta ne face să trecem la elementul numărul doi.Succesul sau starea emoțională care te poate pune pe calea spre succes, poate fi insuflată sau intrinsecă. Succesul insuflat/învățat este moștenirea unor manageri de succes ce au o tendință naturală de a dezvolta. Sunt acei manageri ce doresc ca cei din jur să crească odată cu ei, sunt cei de la care ai "furat meserie" pentru că și-au dorit să furi meserie, sunt cei ce ți-au dat aripi. Aceștia sunt caracterizați, din punctul meu de vedere, de: atitudinea fermă și corectă,chiar dacă uneori pot fi percepuți ca fiind duri și inflexibili; au o doză consistentă de șarm, zâmbesc mereu (poate observația nu are logică dar face sens pentru cei ce cunosc) și , cel mai important, nu se tem niciodată pentru poziția lor, tinzând permanent pentru alta.
        "Succesul" intrinsec, ei bine, este ceva   mai complicat. Acest succes vine dintr-o multitudine de factori. Dorința de stabilitate financiară, un iaht sau o mașină nouă, invidia vecinilor sau o copilărie sărăcăcioasă sunt toate motive suficiente pentru a modela un caracter pentru luptă. Luptă pentru opoziție sau un loc nou, luptă ce diminuează riscurile față de rezultat, tocmai datorită unui trecut mai puțin fabulos sau unei ambiții personale. Secretul succesului intrinsec este evitarea capcanelor calde, a locurilor în care lucrurile tind să stagneze dar care nu sunt suficient de bune dar nici suficient de rele încât să îți dorești schimbarea. Stagnarea și plafonarea sunt rezultatul unei metamorfoze a acestei dorințe intrinseci de a realiza mai mult pe plan personal și profesional datorită unor temeri reale sau nu (rate, credite, copii etc.) , oboselii fizice și psihice și incapacității de a suplimenta eforturile pentru o schimbare.

Încercând să închei acest articol ce poate nu a reușit să îmbrace pe deplin ideea dorită vă invit la următoarea introspecție: ce știu eu ca profesionist, cât valorează ceea ce știu și, este suficient ceea ce știu pentru a avea succes?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un gand sa stiu ca ma cititi....