joi, septembrie 20, 2012

Ce te ține...

     Deși nu am mai scris demult, am hotărât să mai reflect una două din descoperirile mele mai vechi. Azi vom vorbi despre ceea ce ne leagă, ceea ce ne leagă de un om, de o relație.
Privind în jurul vostru sunt sigur că veți regăsi un prieten ce își înșeală sau ar dori să își înșele partenera sau un altul ce zilnic schimbă domnișoare cu picioare lungi și neuroni puțini.
     Dar nu despre asta discutăm, ci despre ceea ce ne leagă într-o relație umană, și mai exact azi discutăm despre ceea ce leagă doi oameni.
    Privind în jur am observat o serie de comportamente, la o serie de oameni. Pe unii din noi ne leagă chimia din pat iar pe alții ne leagă preotul la biserică, pe unii ne leagă actul de la primărie iar pe alții ne leagă veregheta pe care o scoatem vinovați când ne vizităm amanta preferată. Pentru toți aceștia dintre noi, vă informez cu regret că vă legați de un vis fals prins în lucruri materiale și nu sunteți mai presus de domnișoara din colț ce recunoaște cinstit că se vinde sau pițipoanca din club ce se dă pe o plimbare cu mașina. 
     Realitatea crudă este aceea că pe unii din noi, pe cei mai norocoși, îi leagă un sentiment. Chiar dacă uneori cuplurile se ceartă, se bat, au probleme sau doar par reci, pe cei ce îi leagă acest sentiment nimic nu îi poate rupe, depărta sau uni mai mult.
Istoric vorbind cuplurile antice nu realizau totalitatea ceremonialurilor de azi pentru a oficializa o relație. Totuși  pe acestea le legau acel sentiment. Acei ce nu câștigau nimic din această oficializare erau poate deținătorii celui mai pur dintre sentimente, ce s-a denaturat prin existența unor interese meschine de îmbogățire, control etc.

     Pentru cei ce au atins acest sentiment- aceia au cunoscut într-un fel iubirea, ceilalți, marea noastră majoritate, căutăm încă sau ne mințim zi de zi că viața călduță, copii sau inelul cu briliant țin locul acelui sentiment după care am năzuit cândva.

     Ceea ce umanitatea a uitat este că sentimentul a venit înaintea simbolurilor și simbolurile au luat naștere din dorința oamenilor de a spune cu mândrie, lumii întregi, de existența sentimentului.... dar simbolurile nu țin locul lui, iar atunci când îl pierdem, nu simbolurile îl repară.
Azi, punem accent pe simboluri, pe reprezentări ale unui sentiment general acceptat, dar nu sentimentul nostru. Azi înlocuim sentimentul cu simbolurile și uneori, sentimentul nici nu mai ia naștere. Trec anii și inconfortabili, înconjurați de gablonțuri fără valoare ce reprezentau idealul sentimentului nostru, triști și furați de dreptul de a iubi, învârtim triști pe deget unul din aceste simboluri, privind cu regret la șansa pe care este prea târziu să o mai cauți...

Am cunoscut  un cuplu unit de acest sentiment, un cuplu la care cei din jur, orbiți de idealurile lor nu le-au dat șanse, care au fost cârcotași, un cuplu care se ceartă, un cuplu care se împacă, un cuplu cu greutăți, și...am înțeles, pe ei, pe ei îi leagă un sentiment, și nimeni și nimic nu le poate fura asta.

Asta îl ține pe el să nu scoată inelul de pe deget, să stea seara acasă, să vină pe ploi și furtună, să fie acolo...

Vă provoc dragii mei să priviți în stânga sau în dreapta, la cel sau la cea ce vă stă alături și să vă răspundeți....mă leagă un sentiment sau este altceva?

P.S. dedicat unei pietre de onix și perechii ei de pe raft

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un gand sa stiu ca ma cititi....