duminică, iulie 08, 2012

"see no evil, hear no evil, speak no evil"

   Uneori imi place sa cred ca oamenii sunt eminamente buni, ca in sufletul nostru toti avem o farama de bunatate si ca o utilizam cat de bine putem pentru a ii face si pe ceilalti fericiti.
   Pusi in fata unui om in suferinta sau in nevoie deseori sentimentul natural este de a intinde o mana si de a ne oferi ajutorul. Fie ca il cunoastem sau nu, durerea celuilat ne face sa reactionam si sa oferim sprijin dezinteresat.
    Gandind acesta atitudine la rece, deseori raman mut de uimire cum, in situatii asemanatoare  dar inconjurati de martori, evitam sa ne exteriorizam aceasta slabiciune. Da slabiciune, pentru ca latura umana, profund educata intr-o societate cruda, nu poate fi afisata decat ca o slabiciune in fata celorlati.
    Aceasta slabiciune se afla in noi cand spunem adio sau cand refuzam dragostea cuiva, se ascunde in lacrimile noastre si in mana intinsa catre cel invins, este o parte din noi pe care tot mai multi o ferecam sub ambitii de succes, putere si imagine. Ocupati in a ne demonstra independenta si puterea, curajul si eficienta, uitam sa fim oameni...
    Incet incet dezumanizarea tinde sa se intinda catre relatii, catre viata noastra de familie si catre modul in care interactionam si cu cei mai dragi dintre cei apropiati noua. Bine educati de sistem, invatam sa ne ascundem sentimentele dupa taceri si zambete, invatam sa facem presupuneri fara a pune intrebari, invatam sa deducem fara sa mai avem certitudini...si, nu in ultimul rand, uitam sa vedem, sa ascultam sa vorbim ca un om.
    Va intreb pe voi cei care cititi acest articol, de cate ori ati vazut si v-ati prefacut ca nu mai vedeti, de cate ori ati auzit si ati spus ca nu ati auzit nimic si de cate ori nu ati spus ceea ce trebuia spus, pentru ca era un lucru rau si de cate ori pentru ca era un lucru bun...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un gand sa stiu ca ma cititi....