joi, aprilie 26, 2012

Perfect Sense - o recenzie subiectiva

     Azi am avut un mic pas in cariera, am avut un mic succes umbrit poate de alte problematici multinationale. Desi eram ferm convins sa va scriu despre asta, oprindu-ma dupa o lunga bantuiala la acest film, am simtit ca nu pot trece peste el fara sa il recomand cumva.
   Subiectul filmului nu este nici nou nici unic, este un sfarsit al lumii care spre deosebire de bombe, monstirii uriasi sau meteoriti, vine putin altfel...prin pierderea simturilor. Desi ideea pare banala m-a facut sa ma gandesc la multe, mult mai multe, datorita simbolurilor care..stiu bine ca stau ascunse acolo. 
    Privind filmul am avut mereu senzatia ca totul este imediat mai incolo, ca sensul lui sta ascuns sub un val fin de matase, si tot ceea ce vad eu este ceea ce transpare prin acel val diafan. Nu am putut sa percep exact ideea autorului, dar multitudinea de senzatii si  sentimente pe  care le-a generat a meritat timpul pe care l-am acordat acestuia.
   Ma facut sa ma gandesc la sfarsitul lumii si la o filozofie usor apusa a unui rege insorit care traia cu opinia ca lumea incepe si se va sfarsi cu el. Analizand la rece trecem prin viata singuri, si lumea noastra incepe cu noi, cu ceea ce construim in jurul nostru ca relatii si idei, si se sfarseste tot cu noi, prin insasi moartea noastra. Considerand universul, noi suntem universul si ceea ce percepem noi despre el, considerand universul exterior el este si va fi, si perceptia noastra  nu il va schimba, nu conteaza, si este nesemnificativa in existenta lui. Deci, de ce sa nu separam cele doua universuri: universul fizic, pentru care noi suntem ceva mai putin decat o particula a unui fir de praf infinitezimal, si universul nostru, ceea ce noi percepem, familia si prietenii, tot ceea ce noi cream si detinem, ceea ce graviteaza in jurul existentei noastre.
   Ce m-a marcat efectiv in film este existenta unui sentiment profund uman ce este asociat fiecarui simt pe care omul il pierde. Tristetea si gustul, furia si auzul  iar in final, ca un apogeu dragostea si vazul... In universul celor doi, se regasesc in iubire si hotarasc sa isi termine universul impreuna...farmecul acestui sfarsit, preconizata moarte, este insasi contopirea celor doua universuri personale ale celor doi, dorinta lor de a nu fi singuri in fata inevitabilului, dorinta lor de a crea un nou univers, bazat pe ceea ce le-a mai ramas din simturi, bazat pe dragoste.
Imi amintesc ca cineva mi-a spus candva ca daca universul s-ar opri aici m-ar iubi, si ma gandesc uneori de ce nu am invata sa traim ca si cum universul s-ar opri!
Privesc cum oamenii ce privesc in fata inevitabilul capata curaj si nepasare, dorinta de a trai mai mult, din plin, de a se bucura de universul lor. Nu pot sa ma intreb de ce noi, cei ce inca putem sa traim, care inca credem ca avem tot timpul din lume, care avem viitorul inca lung si misterios, nu putem trai la fel? De ce nu putem sa ne bucuram cu adevarat de viata, de clipele mici, de ultimele simturi, de o atingere, de o lacrima pe care o mai putem simti, de o floare pe care inca o putem mirosi...de simturi.

   Dragii mei, vedeti filmul si ganditiva....daca universul dumneavoastra s-ar opri, cu cine ati fi si in fapt ce v-ati dori, cu cine ati vrea sa creati un univers, pentru a nu muri singuri....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un gand sa stiu ca ma cititi....