sâmbătă, aprilie 21, 2012

Lampioane...si dragostea din parc

   Azi am iesit. Am vrut sa ies ca sa uit de tot si de toate, sa privesc viata, sa stau in multime si sa simt ca apartin de ceva, sa ma integrez in oras, sa simt orasul si viata din el! Si...ca un mic miracol orasul mi-a raspuns in felul lui. 
Am mers azi in Moghioros si am privit micile fantani arteziene ce se colorau in zeci de culori diferite, am simtit o bucurie sincera alaturi de toti acei ce priveau, se jucau, fotografiau sau pur si simplu admirau micul peisaj. O idee atat de simpla, un dans magic al apei care m-a readus pentru un moment la starea de copil care descopera lumea. Pentru o clipa eram din nou acel suflet de copil, acel suflet curat ce nu a ajuns inca sa fie pervertit de rautatea din viata, m-a readus la acea stare de seninatate pe care o pierdem cu varsta. Inconjurat de multimea de toate varstele am redescoperit iubirile din parc, imbratisarile de pe banca din lemn si promisiunile de vesnicie pe care ti le faci in primii ani, cand crezi ca lumea este numai a ta. Am admirat si am tanjit din nou dupa acei ani, dupa acele clipe, dupa momentul cand totul este inca posibil si drumul tau este inca plin de alegeri....
   Dar orasul, in frumusetea lui, nu a incetat sa ma uimeasca. Intorcandu-ma alene catre noul meu refugiu, pe cerul noptii au rasarit, sub privirea uimita a unor domnisoare si domnisori profund amorezati...lampioanele. Dorintele aprinse ale cuiva ce strabateau cerul in mare viteza catre vazduh. Uimit si eu, am lasat sufletul sa-mi zboare alaturi de acele dorinte necunoscute, acolo sus, un gand langa gandurile de bucurie ale cuiva, in bataia sortii...
    Aceste simple lampioane, acest simbol al dorintei si iubirii cuiva, m-au dus cu gandul la suflet, la mine, la noi ca oameni in valtoarea vietii. Sufletul nostru, ideile noastre, parerile noastre sunt niste mici lampionae in bataia vantului sortii..pentru ca niciodata a fost inventat nu pentru a sugera implacabilul ci pentru al ironiza, pentru ca niciodata nu exista de fapt si pentru ca....precum lampioanele in vant, soarta te poate purta sus sau jos, peste tot si niciunde, intr-un minut sau o ora, pana ce flacara ta se va stinge.  
     Asa ca dragii mei cititori, atati cati sunt si daca sunt, va recomand o plimbare la ceasul seri in Moghioros, la fantanile colorate, pentru a descoperi din nou copilul din voi,si...daca aveti noroc, poate veti vedea si voi lampioane.


Dedicat lui "niciodata", fie ca niciodata sa nu spun niciodata!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un gand sa stiu ca ma cititi....