sâmbătă, aprilie 28, 2012

Damaged goods...

   Relatiile sunt ca zgarieturile in genunchi, mai exact finalul nefericit al acestora...
   De ce zgarieturi in genunchi poate va intrebati, ei bine pentru ca, asa cum era cand eram mici, zgarieturile ne invata sa mergem.

   Spun asta pentru ca, atunci cand cadem facem "buba", ne doare cu adevarat si prima data cel putin tragem o portie zdravana de plans.Este prima data cand suferim fizic si vrem ca lumea sa cunoasca durerea noastra. Invariabil dupa ce am cazut prima data, sangeram si facem coaja, schiopatam si ne tragem nasul si usor si poticnit ne ridicam murdari ded la pamant.
    Acea prima coaja ne reaminteste sa nu alergam la fel de tare, ne reaminteste ca o cazatura doare, in fine....ne aminteste! Si totusi, acea prima coaja este cea care o zgandari, care o ridicam usor si din cand in cand redeschidem rana. Deseori acea prima coaja face cicatrici datorita nevoii noastre de a o zgandari...caci nu-i asa "ne manaca".
    Avantajul primelor cazaturi sta totusi in acel plans eliberator, pentru ca, daca acea prima cazatura nu lasa cu adevarat un semn, rareori ne amintim de ea sau nu ne amintim de ea cu tristete, ci mai degraba cu nostalgie.
     Pe masura ce crestem si invatam sa mergem, sa alergam, cazaturile sunt din ce in ce mai rare, dar si din ce in ce mai dureroase. Desi cadem, desi ne ranim si inca sangeram, orgoliul si ceilalti care ne privesc cazand ne interzic sa mai plangem. Muscam inciudati buza si ne ridicam de jos, ne scuturam de praf si mergem inainte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si "buba" se muta in noi, in interiorul nostru.
     Dupa suficiente cazaturi nu mai schitam nici un gest, nu mai reactionam si, daca o faci suficient de des, pielea ta deja tabacita de atatea cazaturi, nu se mai lasa julita, nu mai varsa picaturi de sange alaturi de durerea ta. Dar tu, tu simti durerea, durea acea de genunchi, durerera ce iti strapunge sufletul si care te face "damaged goods". Coaja ce mai ieri o zgandareai in exterior este azi zgandarita de gandurile tale, si , daca nu esti atent...rana se redeschide.

     Peste ani, cand iti vei face curaj, vei arata cuiva cicatricile tale, ca trofee ale unor lupte demult pierdute. Vei gasi pe cineva  care sa sufere la vederea lor si care sa atinga pielea tabacita si prin atingerea ei....sa simti din nou! Sa privesti din nou in ochii ei si sa simti cum cicatricele anilor dispar, se sterg usor sub zambetul ei cald.

Dedicat tuturor celor care sau julit des cand erau mici dar au avut mereu curajul sa mearga mai departe!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un gand sa stiu ca ma cititi....