marți, februarie 08, 2011

Quo Vadis Homine?

Audio, video, disco - aud, văd, învăț spune o veche scriere latină. Ironic ce sens nou și total diferit au aceste cuvinte astăzi, dar poate că interpretarea lor nu este departe de sensul real al lucrurilor.
Zilele trecute discutam de pe o poziție de "gică contra" sau avocat al diavolului (ref. latină , din simplul motiv că m-am împiedicat de un site cu zicale mai vechi) cum le plăcea unora să spună, privind sensul și rostul vieții.
Dacă astfel de discuții în general îți pot provoca în ziua de azi stări depresive și tendințe sinucigașe, pe mine doar m-au pus pe gânduri într-un mod mai mult decât interesant.
Care este sensul nostru, care este rostul, pentru ce ne zbatem și trăim? Unde ne ducem noi?
O veste nefericită legată de un om cu suflet bun mi-a produs un ultim declic și m-a convins să împărtășesc viziunea mea proprie asupra sensului pe care îl dau eu vieții.
Toți în viață căutăm câte ceva, unii caută banii, alții caută fericirea, unii îl caută pe Dumnezeu și alții de cele mai multe ori se caută pe sine și rareori se regăsesc. Cred că în viață, acest scurt drum pe care îl parcurgem printre stele, nu este important ceea ce căutăm ci însăși căutarea. 
În cultura populară pentru Harap Alb nu este important doar țelul călătoriei cât și drumul inițiatic parcurs de acesta. Poporul român, ca de altfel toate popoarele lumii,își transmite bagajul său filozofic, etic și cultural prin basme și povestiri. Copilul cunoaște conceptul de bine și rău din basmele copilăriei, iar  noi, cei mai mari, putem sesiza poate hiperbola basmului ce ascunde milenii de înțelegere profundă a vieții.
Poate că deja acum în colțul gurii se strecoară un zâmbet neîncrezător și îndoiala, dar oare nu din experiența altora învață civilizația noastră, oare nu basmele și povestirile stau la baza primelor însemnări istorice, oare nu am sistematizat noi prea mult istoria, și în acest proces de reglementare și concretizare am scăpat poate laturile cele mai fine și mai profunde ale înțelegerii umane?

Ei bine, toată viața noi alergăm să satisfacem nevoia: de bani, de dragoste, de glorie, de putere etc.
Odată satisfăcută nevoia, deseori țelul nostru suferă mutații, se transformă sau un altul nou îi ia cu totul locul. Din acest motiv poate cei mai bogați susțin că banii nu sunt totul, cei mai iubiți doresc mai muți bani și cei de succes și-au dorit poate să fie doar iubiți.
Omul, prin natura sa își dorește ceva mai mult, altceva. De mici jucăriile noastre nu ne satisfac, cartea vecinului este mai colorată, soarele este mai cald dincolo de gard. Într-un mod umoristic poporul nostru a creat ”capra vecinului”, care descrie atitudinea primitivă poate, pe care o avem față de viață.


În fuga noastră spre aceste țeluri deseori uităm să ne bucurăm de drum, să învățăm din el, să ne găsim echilibrul cu noi înșiși, să ne satisfacem ”foamea” de țel nu prin atingerea lui repetată și depășirea lui ci prin echilibrarea nevoii cu țeluri deja atinse.

Unul dintre cele mai interesante țeluri este găsirea lui Dumnezeu, dacă banii pot fi atinși și țelul se schimbă, crește, căutarea divinității deseori ne ia toată viața sau este un proces continuu de căutare ce se va împlini ipotetic după moarte. Moartea joacă un rol important în asigurarea misterului, incertitudinii și intangibilității acestui țel. Astfel acest țel deseori ne satisface nevoia continuă de a merge către el, fără ca acesta să metamorfozeze sau să dezamăgească,  asigurând deseori un drum cumpătat  și clar.


Fie că îl căutăm pe Dumnezeu, fie că suntem în căutarea a cu totul altceva, să nu uităm totuși drumul. Ca o plimbare pe munte, deși cucerirea vârfului este importantă, satisfacția și bucuria este dată de peisajul drumului și efortul depus și uneori, ca pe munte, un drum se poate scurta prea brusc pentru unii din noi.


Așa că omule, oriunde te-ai duce, nu uita să te bucuri de drum, căci  drumul este scurt!  Eu nu mai caut demult fericirea, ci doar bucuria unui simplu sărut, melancolia unui fum aromat de narghilea sau apropierea unui suflet pereche. Mă bucur de pași și rareori mai privesc către capătul cărării.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un gand sa stiu ca ma cititi....